Petre Lăzăroiu
Biografie
Îndeplinește funcția de judecător Curtea Constituțională a României. Este cadru didactic la Universitatea Dimitrie Cantemir – București.
Este autorul sau coautorul unor studii, articole și lucrări în domeniul dreptului, spre exemplu: „Drept bancar și valutar” – Partea I – Reglementarea activității bancare în România ; „Drept financiar fiscal român”; „Drept Bancar”; „ Reguli procedurale specifice soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate”; „Democrația constituțională – între totalitarism și statul de drept. Cu referire specială la dreptul de proprietate” (coautor) etc.
În cadrul Conferinței Naționale de Drept Fiscal, domnul Petre Lăzăroiu va susține o comunicare cu tema: Caracterul de „titlu executoriu” al Deciziei Comisiei Europene prin care se dispune recuperarea ajutorului de stat