Vineri, 29 Martie – Toate locurile au fost ocupate!
(orele 11:00 – 15:00)
Vineri, 12 Aprilie
(orele 11:00 – 15:00)
Facultatea de Drept a UBB – Amfiteatrul Aurelian Ionașcu (parter)
Vezi pe hartăFacultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” în parteneriat cu Baroul Cluj, Curtea De Apel Cluj, Inppa Cluj, Young Lawyers, CEJ Cluj și Editura Hamangiu
Înscrierile s-au încheiat.
Toate locurile au fost ocupate!
Vă invităm la o conferință-dialog, în cadrul căreia ne-am propus să dezbatem și să analizăm împreună impactul și efectele modificărilor legislative aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr.310/2018, așa cum se reflectă acestea în activitatea profesiilor juridice – magistrați, avocați, executori judecătorești.
Discuțiile vor fi susținute și moderate de:
Dr. Andrea A. CHIȘ
Judecător la Curtea de Apel Cluj, Secția I civilă; membru CSM; Lect. Univ. la Facultatea de Drept, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca;
Drd. Roxana DAN
Judecător în cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca; Cadru didactic asociat la Facultatea de Drept, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca;
Viorel Victor Daniel MĂRGINEANU
executor judecătoresc, membru al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Cluj
Avocat dr. Șerban MIRCIOIU
membru al Baroului Cluj, cadru didactic asociat la Facultatea de Drept, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca;
Diana Maria STOLNEAN
executor judecătoresc, membru al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Cluj;
Avocat dr. Ioana VARGA
membru al Baroului Cluj, asist. univ. la Facultatea de Drept, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca;
Înscrierile s-au încheiat.
Toate locurile au fost ocupate!
Ne puteți contacta la:
Email: conferinte@hamangiu.ro
Telefon: 021-336.04.43; 031-805.80.20
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |